miercuri, 8 iunie 2011

TE-AM FĂCUT SĂ ZÂMBEȘTI

„ Copiii sunt raza societății și viitorului”
După cum știți, am implementat un proiect („Te Fac Să Zâmbești”) destinat copiilor de la Centrul de Violență Domestică, Abuz și Neglijare din Arad. Am strâns donații de la studenți, ca: haine, jucării.
Ieri am fost să semnez contractul de confidențialitate în calitate de donator. Am ajuns la poarta centrului. M-a întâmpinat un domn, cred că era gardian. Am facut un pas în curte și... am rămas... uimită! De ce? Vedeam copii foarte mici, cu vârsta cuprinsă între 1-4 ani. Fetițele cum m-au văzut au alergat cât de repede au putut ca să mă ia de mână, să mă imbrățișeze și nu încetau să spună „mama”, apoi îmi spuneau „doamnă”. M-au ținut de mână până am intrat în clădire. Nu doreau să-mi dea drumul, până când o doamnă de acolo a zis: „ Lăsați domnișoara să intre”. Toți s-au lipit de perete.
Un copilaș mi-a atras atenția, deoarece era cel mai mic. Era în iarbă și mergea pe brânci. Cred că avea în jur de 9 luni. În acel moment, m-am gândit ce fel de mamă poți fi ca să nu ai grijă de copilul tău sau cine știe din ce motive era sărăcuțul acolo.
Am luat-o și pe colega mea de cameră cu mine. Aceasta avea o plasă în mână. Un băiețel se apropie de ea și îi spune:„Mi-ai adus cadou? Bomboane?” Mi-a parut rău pentru el, căci nu aveam nimic să-i dau, macar o bomboană. Când am plecat făceau toți cu mânuțele și spuneau în cor „Ceau!”. Mi s-a rupt inima. Dacă aș fi putut, i-aș fi luat pe toți cu mine, doar să le fie bine.
Astăzi am mers cu două colege de la facultate, Liana și Simona și cu colega mea de cameră Lăcrămioara să donăm lucrurile strânse. Copiii ne-au întâmpinat cu aceeași căldură. Toți doreau să ne țină de mână sau doar să stea lângă noi.
Astăzi le-am cumpărat bomboane. Le-am dat la cei mari și cei mici. Erau atât de fericiți, încât mă simțeam și eu împlinită că am făcut pe cineva să zâmbească. Am organizat diferite jocuri cu ei, ca: „Ursul adormit”, „Podul de piatră”, „Împăratul”. Li se citea bucuria în ochii lor mari și frumoși. Doream să stau o viață acolo, până cresc ca să realizeze că totul a fost doar un vis.
În timp ce ne jucam, toți copiii doreau să stea cu noi, să ne țină de mână. O fetiță îmi spunea de fiecare dată „doamna mea, tu ești doamna mea”.
Nu am putut să mă abțin fără să întreb o fetiță de când e acolo. Mi-a răspuns trist și sec: „de mult timp”. Când am plecat toți ne spuneau „Ceau, ceau, ceau...”
Când voi mai avea șansa, voi mai trece pe la ei ca să știu cum se mai simt micuții.
Astăzi am trăit o experiență ce nu o voi uita niciodată. Am văzut ce înseamnă pentru un copil în loc să zică „mama ” zice „doamna”, am văzut că și o simplă bomboană îl poate face fericit. Un zâmbet, o strângere de mână, o îmbrățisare poate aduce soarele în viața cuiva.
Dacă aveți șansa să ajutați un copil, vă sfătuiesc să o faceți, deoarece toți avem nevoie de afecțiune, în special copiii. Să știți că ochișorii lor exprimă mai multe lucruri decât cuvintele.
Iubiți copiii, căci sunt un dar valoros pe Pământ!