vineri, 24 februarie 2012

DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE



În zilele noastre, sărbătorile românești nu mai au prioritate datorită globalizării la care suntem supuși. Astăzi, 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele.
Această sărbătoare mai este numită în spațiul slav „Glavo-Obretenia”, a fost preluată din calendarul popular. Aceasta a apărut si sub denumirea de „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”, în România dobândind denumirea de „Dragobete”. Proveniența denumirii pornește de la două cuvinte vechi slave: „dragu” și „biti”, însemnând „a fi drag”.
Dragobete, Ioan Dragobete zis și Dragomir (de la sărbătoarea „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”) a fost un Cap de Primăvară- tânărul zeu al dragostei din panteonul mitologiei românești. Dragobete este una din sărbătorile ce prevestește începutul primăverii.
După legendă, Dragobete este fiul Babei Dochia, reprezentând principiul pozitiv. El este purtătorul dragostei și a bunei dispoziții , păstrând unele atribuții ale zeului dragostei, Cupidon.
Cum se sărbătorea Dragobete?
Dragobete era ziua când fetele și băieții se îmbrăcau în haine de sărbătoare și dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei și viorele, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apă curgătoare. Dacă fetele găseau și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete și se puneau în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: „Flori de fragă/ Din luna lui Faur/ La toată lumea să fiu dragă/ Urăciunile să le despărțiți”.
În dimineața zilei de Dragobete fetele și femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau și se spălau cu apa obținută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul plăcut admiratorilor.
De obicei, fetele și băieții se adunau la o casă pentru a-și „face de Dragobete”, fiind convinși că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiți tot anul. Această întâlnire se transforma într-o petrecere cu băutură și mâncare.
Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urâciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-și face jurăminte de prietenie.
Se mai zice că în acestă zi păsările nemigratoare se adună în stoluri , ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile, iar cele neîmperecheate acum rămânând fără pui peste vară.
În unele locuri, Dragobetele era sărbătorit și la data de 1 martie, deoarece se consideră că acesta este fiul Dochiei și primul deschizător de primăvară.
În apropierea prânzului, fetele începeau să coboare în fugă spre sat. Această fugă era numită „zburătorit”. Flăcăii urmăreau fetele dragi și acestea se lăsau prinse dacă tinerii erau după placul inimii lor. Avea loc o îmbrățișare, ce era urmată de un sărut, care semnifica logodna pentru cel puțin un an de zile. Mulți părinți abia acum aflau simpatiile tinerilor. Unii erau mulțumiți, iar cei nemulțumiți trebuiau să accepte logodna virtuală.
Dragobetele trebuia ținut cu orice preț. Dacă nu se făcea cumva Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul ce va urma.
În lumea satului de atunci, plantele erau de mare ajutor pentru a afla dacă tinerii se căsătoresc. Una dina ceste plante era numită Floarea dragostei, o plantă cu frunze în formă de lance și flori roz-purpurii, care creștea în locuri înalte. Se plantau în grădină două fire de Floarea dragostei pentru tinerii îndrăgostiți și dacă cele două plante se apropiau, era semn că ei se vor căsători.
Dragobete VS Sfântul Valentin
Sfântul Valentin are o pondere mult mai mare în zilele noastre, uitându-se de propria sărbătoare și conotația acesteia. Chiar dacă în zilele noastre fetele nu mai aleargă pe câmp după flori, Dragobetele ar trebui să dețină un loc important în calendarul sărbătorilor noastre. Deci, IUBIȚI ROMÂNEȘTE!
Sursă informație:www. creștinortodox.ro