DE CE VORBESC OAMENII SINGURI

De ce vorbesc oamenii NORMALI singuri? S-au întrebat poate mulți, iar printre ei mă număr și eu. Fiind trei zile pe săptămână într-un hypermarket, văd cum lumea își manifestă comportamentul agitat, mulți vorbind singuri. Cu toate că se spune „a vorbi singur este unica modalitate de a purta o conversație inteligentă”.
Știm că o parte componentă în dezvoltarea psihicului copilului este actul de a vorbi singur (în viziunea noastră, iar în viziunea lui cu un prieten imaginar), conducând la dezvoltarea imaginației, spiritului povestitor, la dezvoltarea unui vocabular cât mai bogat.
Randy Engle, profesor de psihologie la Institutul  de Tehnologie din Georgia afirmă că „„vorbitul de unul singur marchează o problemă, dar majoritatea facem acest lucru”. Acesta subliniază două idei principale:
1. când citim ceva complex, vorbitul de unul singur ajută la memorarea ideilor principale
2. când îmbătrânim abilitățile de aducere-aminte dispar, așa că o facem fără să ne dăm seama.
Specialiștii spun că vorbim singuri pentru a ne face ordine în gânduri, la fel cum alții au agende unde își notează tot ceea ce fac.
Datorită stresului la care sunt  supuși oamenii zi de zi, nervozității și trăirii unei vieți pe fugă, încep a purta o conversație cu ei înșiși, fiind momentul în care iau contact cu ei înșiși, se eliberează de stres.
Cei de pe www.descopera.ro afirmă că „a vorbi singur este sănătos, deoarece contribuie la întărirea autocontrolului, reduce impulsivitatea, făcând bine la sănătatea psihică și fizică”.
"Uneori mesajele există doar la nivelul gândurilor, și rămân silențioase, alteori sunt explicitate, într-un soi de conversație pe care o purtăm cu noi înșine cu voce tare. Experimentele demonstrează că acest dialog interior este oricum foarte util și foarte răspândit, chiar dacă nu întotdeauna lumea îl conștientizează", a explicat specialistul Alexa Tullet.
Am explicat actul vorbirii de unul singur în cazul oamenilor normali! Dacă se evidențiază și un comportament agresiv sau alte indicii ce concluzionează o boală psihică, atunci e o problemă!
Dar sunt sigură că ați fost martori în cazul unui monolog, măcar o singură dată! Ați fost poate puțin speriați, cum am fost și eu, dar să acceptăm societatea cu toate ajunsurile și neajunsurile ei, nu?
DoinitsaB

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PRAGA- ORAȘUL CU PESTE 300 DE PODURI

EXPERIENȚA ERASMUS ÎN SPANIA

BARBATUL CE STIE 16 LIMBI