Postări

Se afișează postări cu eticheta cantina studenteasca Arad

EVALUAREA ANULUI UNIVERSITAR

„Timpul este doar fluviul de unde pescuiesc eu” (Charles Baudelaire) Deja a trecut și primul meu an universitar...rapid!! Cu mai multe succese decât insuccese. Am avut un an MINUNAT, ador sa fiu studentă! Dacă e să calculez evoluția mea ca studentă la Vlaicu, îmi aduc aminte de prima mea zi în cămin: holuri înguste, de mi se părea că sunt într-un spital, toată lumea saluta cu „ceau„, iar eu de nervi că am ajuns în Arad, salutam cu „bună„, de ce să fiu ca ei :)) Îmi aduc aminte că unica mea dorință în toamnă era să fiu cu nefumătoare în cameră, apoi au urmat alte dorințe: să fie și de treabă. Credeam că mă voi acomoda greu, dar a fost bine, mai bine decât mă așteptam. Îmi pare bine ca mi-am făcut rapid noi prieteni, în special draga mea colegă de cameră Lăcrămioara( Lăcrimioaro :)) ,iubita, îmi va fi dor de tine :* ) La facultate a fost horror în prima lună. De ce? Pentru ca am plâns atât de mult că eu nu vreau la Științele Educației, eu nu vreau să fiu educatoare sau învățătoare. Îmi e...

CANTINA LA ARAD

Cine a zis că neamul basarabean e român, a avut mare dreptate, dar s-a oprit la un detaliu ce ne deosebeşte de munteni, ardeleni, banateni, moldoveni: mâncarea!!! Da, ştim cu toţi că mâncarea tradiţională e mămăliga şi sarmale, dar până şi sarmalele sunt diferite. Fiind studentă, am aflat şi eu cum e sa fii departe de casă, departe de borşul făcut de mama, departe de sarmale, ardei umpluţi. Cine e student poate adăuga mult mai multe detalii. Cum sunt studentă la Arad, sunt obligată să plătesc 10 mese la cantină. Cantina e amenajată simplu,e un loc unde te poţi simţi ca acasă. Mă gândeam: `` Ce bine! Borş cald,pâine de casă! Ihuuuu! `` Din păcate, nu a fost ca la mama acasă. Meniul constă din felul unu, doi şi desert. Nu am mâncat niciodată borş, dar supele sau ciorbele sunt nelipsite din meniu. Felul doi piure de cartofi(va ganditi ce bine,nu?).Mă refer la piure din fulgi de cartofi, dar şi alte. Desertul este şi a fost preferatul meu: brânzoaică, croissant cu ciocolată, tot felul de...